Fără titlu

Trăiesc și uit, cât de mic sunt... Nu vârsta mă face, să fiu bătrân! Trăiesc și cred, doar în El, Cel care mă face să întineresc mereu! Iubesc viața, iubesc lumea... Nimic din jur nu va schimba, Certitudinea de a trăi în ea.

Aș vrea să cred, că tot ce simt Îi iubire și pace.... Oamenii, societatea și lupta Mă fac să mă simt, Ca un „nimic” împietrit, Uitat de nori și soare, Uitat de mine și de Cer, Uitat de tot ce înseamnă lume, Din nou și vechi.

Trec prin piedici, suferind... Eu, „eul poetic” umil, Și mă consider atât de mic Încât, doar Cerul poate spune Cât sunt de „nimic”.

Pixul, foaia, scrisul S-au uitat... Moralități ale scriitorilor adevărați! Arta iubirii, Ce Eminescu doar știe, Că neîmplinirea valorii Îi doar consecința muririi.

Trăiesc și uit, O viață plină de suferință și iubire… Și atât!