Recunoscătoare că doare cenușa

Te-am văzut dimineață, La strană cântând, La fel ca un înger, De mult pierdut!

M-am uitat în ochii tăi, Te-ai uitat în a mea inimă! Nu mi-ai zâmbit deloc La fel cum o făceai din voință!

La final de slujbă, Am dat să vin spre tine, Dar tu deja vorbeai cu altcineva. O fată sau o potențială soție?

Nu pot înțelege, Cum de m-ai uitat? Atât de puțin, Inima și eu am contat?

Recunoscătoare sunt, Căci am trecut peste o iubire, Dar nu pot înțelege… De ce încă simt ceva pentru tine?

Nu-i iubire sau dragoste, Ci mai mult regret și sentimente! Ceva ce mă frustrează, De fiecare dată, când inima mea te vede!

Poate din iubirea aceea mare, S-au născut resentimentele, Iar să trăiesc fără ele, Ar fi o lume plină de mistere!

Nu te vreau înapoi, Căci știu că merit ceva mai bun! Dar mi-aș dori ca într-o zi, Să ai puterea să vii și să-mi zici.

Să mă lămurești! Să mă calmezi! Să-mi spui cu adevărat, Ce nu a funcționat?

Tu trebuia să-mi fii soț… Dar ai plecat, ca luna între nori, Iar eu văduvă am rămas, Cu inima plină de bandaj!