Chipul meu

O rază de soare Îmi pătrunde chipul fin Și de pe el se citește „Și astăzi am supraviețuit!”.

Sunt zile în care plâng, Uneori de tristețe, alteori din nimic!

O lacrimă mi se sfâșie De pe chipul meu fin și plin, De clipe uitate, dar nu șterse Ale amintirilor înecate în vin și mese!

Nu ești tu de vină, iubire! Pentru defectul meu cel mai mare Acea gaură, ce nu mă definește Nu pe mine, iubirea mea cea mare!

Iubirea mea frumoasă Cât de mult te iubesc, Dar oare eu sunt defecta lumii Și tu un perfect ceresc?

Oare eu sunt bolnavă De suferințe pline și nevindecate?

Mă doare, că doar tu mă vezi Cum mă zbat între viață și moarte Încercând ca tu să mă salvezi!

Iubirea mea, iubire Știi cât de mult te-am păstrat? Să nu te risipesc pe altcineva... Să te consumi pe nimic compact?

Și totuși, te-am consumat Pe oameni, unii care meritau, Alții care puțin vedeau Cât de fragilă ești, iubirea mea!

Și eu ce-am primit, iubire?

Nimic în schimb, nimic în plus Sunt atât de rea, să nu te văd, oare? Tu, iubirea mea, unde te-ai dus? Sau unde te-au lăsat lacrimile dulci?

Și plâng, și mă doare, Și strig, și mă doare și mai tare, Și încerc să fug, dar ea… Îi mai tare, de când inima mea moare!