Doliu în culori

Îmi spuneai mereu ce vrei să schimbi la mine, Părul meu creț era mereu motiv de agonie, Eșarfa de pe cap, nu-ți mai plăcea, Căci doar femeile mature pot purta.

Îți doreai mereu să mă vopsesc, Brunetă, ca să ai motiv să mă iubești Și să port haine în doliu… Pentru că sufletul tău plângea după un trecut ce nu-l mai găsești.

Îmi spuneai mereu că eu te opresc, Că liniștea mea te strânge în lanțuri grele, Pe când tu… Cu sufletul tău de foc, voiai să arzi și să trăiești.

Și așa rămâi, cu haosul tău, cu nopțile fără sfârșit, Cu dorința de fugă, de foc, de tot ce nu e liniștit. Eu plec spre un drum unde inima nu mai doare, Unde iubirea nu cere să port doliu în fiecare seară!